Restaurant, nu carciuma

Eu nu-s prea pretentios cand vine vorba de servire in restaurante/carciumi. Practic daca nu-mi scupi in mancare, nu-mi trantesti farfuria in fata, nu urli la mine si nu ma lasi sa astept o ora pentru o amarata de supa, e ok. N-am nevoie sa fiu periat de chelner, n-am nevoie sa se poarte cu mine ca si cu un print, e destul sa-mi aduca mancarea la timp si fara “condimente” pentru a fi multumit de servire si bacsisul e asigurat.

Dar sambata, in timpul meciului Olanda – Brazilia, un chelner m-a lasat masca. Fiind seara de meci, ne-am strans mai multi pe terasa unui restaurant cu proiector sa bem o bere si sa ne uitam la meci. In timpul meciului mi se face pofta sa gust ceva. Ceva simplu, ceva ce merge cu bere – dar nu alune sau chipsuri. Ceva gustare pentru bere, ceva ce se gaseste in absolut orice restaurant normal din tara asta. Si-i zic la chelner ca vreau carnaciori murati sau un fel de branza murata sau ceva “pentru bere”. Chelnerul nu sta mult pe ganduri si-mi tranteste un “aici e restaurant, nu carciuma” si pleaca.

Bai, sa zicem ca nu mi-am dat seama ca profilul restaurantului e high-class. Poate am fost inselat de chelnerii in pantaloni scurti si tricou. Poate am fost inselat de mesele si scaunele simple cumparate din Ikea. Poate m-au inselat bancile si mesele de lemn de pe terasa. Si hei, poate n-am inteles eu, da’ restaurantul ala cere o anumita tinuta obligatorie – care in cazul asta ar fi slapi/sandale, pantaloni scurti si tricou. O fi restaurant high-class ce nu-si permite sa vanda gustari de carciuma, nu neg. Da’ chiar si asa, daca chelnerul vrea sa faca vanzare si spera la un bacsis, atunci ar putea sa-si ceara scuze ca n-are exact ce-mi doresc eu si sa-mi propuna altceva. Sa zica “coane, scuze, n-avem carnati murati, da’ avem o friptura de vita de Kobe excelenta!”. Sa-mi vanda ceva mancare daca tot sunt acolo.

Dupa cum scriam la inceputul articolului, n-am pretentii mari de la ospatari, dar cand servirea ta nu ma multumeste nici macar pe mine, ai o problema. Si nu e chestia ca m-am ofticat sau ceva, ba chiar m-a amuzat raspunsul chelnerului. Da’ nu pot sa nu ma intreb daca chelnerul ala constientizeaza ca el are un salariu pentru ca niste oameni calca pragul restaurantului in care lucreaza el, sperand sa manance ceva si sa bea o bere. Interesul lui ar fi ca eu sa stau si sa consum cat mai mult in restaurantul ala, eventual sa fie chiar el ala care ma serveste, ca sa primeasca si el un bacsis, bacsis care e iarasi influentat de nota de plata, ca doar n-o sa las 5 euro la o nota tot de 5 euro. Pentru el mai important ca eu sa ma simt bine in restaurantul in care lucreaza, nu pentru mine. Eu pot sa aleg oricand alt restaurant daca ma supara ceva la restaurantul in care lucreaza el.

Chelnerul asta probabil ca s-a si plans colegilor ca am fost bulangiu si nu i-am lasat bacsis. Si daca ramane restaurantul fara clienti, n-o sa-si dea seama de ce. Ca deh, degeaba au mancare buna si bere buna daca el poate doar sa ingane un “aici e restaurant, nu carciuma” cand ii cer ceva ce n-are in meniu.

Ai zice ca aia ce traiesc din asta stiu chestille de mai sus, ca deh, altfel n-ar rezista in bransa asta, da’ uite ca nu.

Cursuri oferite de companie

Compania la care cu onor prestez se pare ca vrea sa ma ajute in dezvoltarea mea profesionala. Asa ca, din bunatatea inimii ei, s-a oferit sa ma ajute sa obtin o certificare. Totul bine si frumos, numai ca ajutorul asta consta in faptul ca, la fel cum se intampla si prin alte companii, compania vrea sa plateasca doar taxa de examen, nu si cursurile. Si aici eu vad niste probleme.

In primul rand, asta nu e cine stie ce ajutor. Taxa de examen e vo’ 400 de dolari. Nu-i putin, da’ nici o avere nu-i. Si in orice caz, avand in vedere ca certificarea asta e la mare cautare, e chiar o investitie buna. Pe scurt, mi-o permit si chiar aveam de gand sa ma duc s-o obtin pe barba mea, fara “ajutor” din partea companiei. Insa pana acum am tot incercat sa determin compania sa-mi plateasca si cursul (care costa sensibil mai mult), deoarece compania se lauda in mod constant ca ofera training angajatilor. Si nu in ultimul rand, sa invat chestii de care nu ma lovesc la lucru si sa fiu mai bine pregatit pentru examen. Pentru ca mai e o smecherie – materiale oficiale dupa care sa inveti primesti doar daca urmezi si cursul. Daca nu, inveti dupa niste carti scrise de unu’ sau altu’, carti care incep cu:

Red Hat also has prep courses for both exams. The outline for those courses are
available from www.redhat.com. While this book is not intended as a substitute for
such courses, they are consistent with the outline of those courses.

Carti pe care oricum, eu le cumpar. In concluzie, compania ma “ajuta” cu niste vorbe-n vant.

A 2-a problema – si cea mai mare, zic eu – e cu practica asta de a trimite angajatii numai la certificari, nu si la cursuri. Pentru ca – vezi dom’le – cursurile costa sensibil mai mult, iar de banii platiti pentru un om trimis la curs pot fi trimisi 10 oameni la examen. Si sunt de acord cu asta, cursurile costa sensibil mai mult decat examenul. Dar, pentru ca trimiti oamenii doar la examen, nu si la curs, o sa ai o armata de angajati cu diplome si nu neaparat angajati care stiu sau au invatat ceva. Se ajunge la situatia in care e invatamantul din Romania – toata lumea are o diploma de facultate, da’ nimeni n-a invatat ceva in facultate. Si e chiar usor sa iei niste certificari pentru ca majoritatea examenelor sunt de tip grila, iar raspunsurile se gasesc pe internet (ma rog, nu e cazul examenelor RH). E plina compania de tot felul de “profesionisti” certificati pana la cer si inapoi, dar care nu-s in stare sa faca chestii simple – de exemplu, profesionisti care testeaza o conexiune UDP cu telnet. Dintr-un punct de vedere e bine pentru companie: se prezinta unui potential client drept o companie cu angajati cu certificari serioase in domeniu, o companie cu super admini in stare sa rezolve orice problema, oricat de complicata, in doua secunde si fara sa se agite prea mult pentru asta. Iar angajatii sunt oarecum legati de companie pentru ca nu-s in stare sa faca mare lucru si nu-i angajeaza nimeni. Insa toate astea duc la clienti dezamagiti si penalizari serioase platite din cauza adminilor idioti, dar certificati.

Partea cea mai misto e ca dupa ce se supara un client si trebuie sa i se plateasca penalitati, sau nu mai reinnoieste contractul pentru ca vreun Ghita dinasta, certificat pana la cer si inapoi, i-a trantit serverele de pamant chiar in momentul in care aia aveau mai mare nevoie de ele, managementul companiei vine cu un “improvement plan” deosebit: trebuie sa oferim traininguri angajatilor, sa-si dezvolte cunostintele tehnice ca sa nu mai dea cu serverele de pamant. Asa ca hai sa-i trimitem sa-si ia certificari, da’ fara cursuri, cursurile costa.

Ceremonie de absolvire

In urma cu cateva zile am vazut pe facebook o poza pusa de un fost coleg. Poza de la o ceremonie de absolvire de la gradinita – probabil fiu-sau. Da’ ceremonie cu tot tacamu’ – robe, palarii dinalea patrate etc. Bonus, poza avea un mesaj de genu’ “Am reusit!”, “Felicitari!” si asa mai departe. Nu ca m-ar interesa prea mult, din partea mea sa organizeze ce vor, da’ mi-au trecut niste intrebari prin cap:

– ce rol are o asemenea chestie? Copiii sigur nu inteleg ce se intampla acolo. O fi numai pentru gadilarea ego-ului parintilor? Caz in care…

– ceremonii de absolvire se organizeaza dupa ce termini (cu succes) o facultate si obtii o diploma. Sa inteleg ca in ultimul timp e o realizare in sine faptul ca niste copii au “reusit” sa “treaca” grupa mare? Pe ce criteriu – daca nu mai baga-n gura bile de muci? Felicitari, ai reusit!!!

– robele si palariile alea au o anume traditie care, din nou, e legata de absolvirea unei forme de invatamant superior. Asa ca au imbracat copiii aia cu robe si le-au pus palarii patrate in cap ca sa….. ce?

Mai scria pe poza si “Promotia 2014”. Mi se pare ca e cam intinsa coarda, cand tot ce faci pentru a “promova” e sa astepti sa treaca o anumita data.

Tara idiotilor

Ma amuza faptul ca o groaza de oameni educati se plang ca politicienii nu-i reprezinta; ca in loc sa atraga investitori care sa creeze locuri de munca doar cresc taxele pentru a plati ajutoare sociale; ca in loc sa simplifice sistemul fiscal si sa ajute micii intreprinzatori, doar inventeaza taxe peste taxe, care de care mai aberante. Si evident, tot astia sunt nemultumiti ca se face campanie electorala cu galeata si litrul de ulei.

Si apoi dai peste cate o informatie de genu’. Sa citam ceva interesant de acolo:

Prezenta la vot in mediul rural a fost de 36,56%, iar in mediul urban – 20,40%.

Acu’ nu vreau sa zic ceva rau de oamenii de la sat, doar se stie ca acolo traiesc numai oameni culti, cu venituri decente, ce nu pot fi pacaliti cu o galeata sau un litru de ulei. Ba mai mult, aia de la sat nu voteaza cum le spune primarul sau preotul. Si chiar inteleg ce implicatii are decizia guvernului de a mari impozitul pe salarii, CAS etc, ca doar sunt toti salariati, nu? Si nici nu-l considera pe Iliescu ca fiind ala ce i-a salvat de Ceasusescu si le-a dat pamant. Ce mai, in general aia de la sat sunt extrem de bine informati in legatura cu votul si cu politica.

Cred ca ne putem pregati sa ne mandrim din nou ca suntem reprezentati in PE de personaje gen Becali, Vadim, EBA sau Severin. Si apoi sa ne plangem ca politicienii sunt asa si pe dincolo si nu fac altceva decat sa mareasca ajutoarele sociale si sa puna noi taxe pe aia 4.5 milioane cati mai lucreaza in tara idiotilor.

Recruiteri seriosi, dom’le

Pentru ca am CV-ul pe linkedin, monster si inca un asemenea site, primesc destul de des oferte de munca. Ceea ce-i misto. Partea proasta e ca in ultimul timp m-au sunat numai indieni sau pakistanezi cu un accent de rahat din care nu se intelege nimic. Partea tragica e ca sunt niste cretini cu agravante. Sa exemplific:

Acum 10 minute m-a sunat unu – Sharad. Ca mi-a gasit CV-ul pe monster si are el un job cu linux, sunt interesat? Ii raspund ca as fi, dar hai trimite-mi un mail sa ved ce presupune jobul. El prin asta a inteles ca trebuie sa-mi recite la telefon. Ma rog, nu-i mare bai. Si incepe sa recite (de pe vreo foaie): cunostinte de linux (RH si Debian), DNS, apache, mysql, proxy, syslog, wordpress (WTF, wordpress?). Ca sa stiu sa instalez softuri in linux, sa stiu ceva networking, scripting, ma rog, usual stuff exceptand wordpress. Jobul ar fi ca se migreaza ceva (bloguri?) de pe Ubuntu pe RedHat (cine pana mea hosteaza ceva pe Ubuntu?). Clientul e in Geneva, deci sunt interesat? Zic ca da, as fi interesat si pana sa mai apuc sa zic ceva, Sharad sare bucuros si-mi spune “perfect, cand poti sa incepi?”. M-am blocat pentru o secunda… pai stai asa, nu vorbim cu clientul ala inainte, sa vedem ce si cum? Nu-mi zici mai multe despre clientul asta? Cine-i client, laptaria lui Phillipe din Geneva? Nu vorbim de salariu, chestii, ci direct asa, cand poti sa vii? Ii zic ca poate ar trebui sa discut totusi cu cei care ma angajeaza, sa vorbim de salarii, sa vad ce cerinte au si asa mai departe, insa Sharad imi spune – ca o placa stricata – ca e un client mare si cauta oameni ce sa-i migreze de pe Ubuntu pe RH. Pai, ok, da’ nu asta te-am intrebat. I-am zis ca oricum imi trebuie 2 luni, perioada de timp mult prea mare pentru Sharad si clientul lui.

Acu’ inteleg ca incompetenti exista in toate domeniile. Da’ eu sunt curios cine-l plateste pe Sharad sau pe altii ca el sa faca munca asta, pentru ca e evident ca-i un bou care nu intelege niste lucruri. In primul rand, un potential angajat ar vrea sa discute cu angajatorul inainte de a lua o decizie. Ca, vorba aia, poate ai vrea sa stii ce salariu o sa iei, ca nu lucrezi doar la misto, sa-ti ocupi timpul cu ceva. Poate ai vrea sa afli un pic despre firma care angajeaza, sa nu te trezesti ca te angajeaza vreun MtGox cu vreo 2 zile inainte de inchidere. In plus, nici un angajat n-o sa se poata muta de pe o zi pe alta, mai ales cand e vorba de o alta tara, asa ca 2 luni e un termen rezonabil, zic eu. Doar nu spera ca pot sa ma mut asa, in vreo saptamana, fara sa stiu nimic despre compania minune care vrea sa ma angajeze in Geneva.

In alta ordine de idei, ce s-a intamplat cu europenii ce lucrau in domeniul asta? Sa speculez ca au fost inlocuiti de indieni pentru ca niste manageri s-au gandit ei ca un indian sau un pakistanez ar fi mai ieftin?

Sfântul IT-ului

Pentru a nu-i neglija pe piosii credinciosi ce folosesc calculatorul, biserica ortodoxa a inventat un sfant nou – Sfantul Efrem cel Nou. Sfantu’ asta repara calculatoarele, exorcizeaza virusii, dă cu fdisk (chkdsk pentru cei ce folosesc unealta satanei), defragmenteaza hardu’ si repara badurile. Bonus pentru cei ce au tinut si post, poate recupera si fisiere corupte. Totul cu doar o rugaciune si un pupat de moaste.

Partea proasta e ca in curand o sa ma lupt cu popii pentru un post in IT. Ei cu descantecele, eu cu tastatura.

Daca esti cretin cu agravante…

Atunci cam asta e uniforma ta:

Un Tamp

Un Tamp

Serios, cum ma-sa poti sa iei pe tine pantalonii gagicai si sa iesi asa din casa? Ce utilitate poti gasi la o pereche de pantaloni ce abia-ti ajung pana sub cur? Nu poti sa mergi calumea pentru daca turul pantalonilor e pe la genunchi ca te impiedica sa pasesti; cad tot timpul, ca nu stau pe talie sa fie sustinuti de geva; daca e putin frig iti ingheata curu’ pentru ca esti efectiv in curu’ gol…

Si nu, nu e moda, nu e trendy, nu e pe ma-sa. E doar tampenie crunta, distilata, in forma ei cea mai pura. O molusca are mai multa minte decat tampu’ din poza.

Cercul vicios al saraciei

Ghita e un copil de 10 ani care traieste intr-una din cele 45% de familii din mediul rural din Romania. Spre deosebire de colegii lui de scoala, Ghita e un norocos – tatal lui nu-i unul dintre betivii satului asa ca doar o data pe saptamana vine beat acasa. Astfel, daca Ghita e destul de destept sa nu fie acasa cand vine acasa taica-sau, scapa de bataie.

Ghita nu e neaparat prost si in teorie are aceeasi sansa ca si un copil crescut intr-o familie normala. Insa s-a nascut la sat, intr-o familie ce practica agricultura de subzistenta cultivand un petec de pamant mult prea mic pentru a produce ceva mai mult decat strictul necesar pentru familie si animalele de langa casa. Practic familia lui lucreaza pamantul si creste animale timp de un an doar pentru a-si asigura mancarea. Din nefericire pentru Ghita, el creste crezand ca asta e normalul, fara sa aibe acces la ceva ce sa-i schimbe mentalitatea.

Scoala ar putea sa-l schimbe, dar scoala la sat e o gluma sinistra. In primul rand, cred ca inca sunt clase “mixte” cu 2-3 copii de clasa intai, 2-3 de clasa a 2-a si asa mai departe, pentru ca n-ai de unde sa strangi 30 de copii din acceasi generatie intr-un sat. Asa ca ai un profesor sau un invatator ce preda un ghiveci de materii unor elevi de diferite nivele. Pe unii-i invata sa deseneze bastonase iar in acelasi timp altora le vorbeste despre compuneri si analiza literara. Pe unii-i invata ca 1+1=2 in timp ce altora le vorbeste de fractii si le arata ecuatii simple. Aceeasi era situatia si cu clasele 5-8, totul se face (sau hai, se facea acum 3-4 ani) la gramada. In conditiile astea, scoala e absolut inutila pentru Ghita pentru ca-l invata doar sa citeasca cat de cat, sa-si scrie chinuit numele si sa poata face mental niste adunari si scaderi. In al doilea rand, in familia lui sunt mai importante animalele si munca campului decat scoala, asa ca parintii lui mai degraba-l trimit cu vacile pe camp decat sa-l puna sa-si faca lectiile. Oricum, putinii bani facuti de familie nu mai ajung si pentru caiete, creioane, stilouri sau carti. E mai important pentru capul familiei sa poata sa mearga la crasma satului seara, dupa o lunga zi de munca pe camp. Ghita n-o sa ajunga nici macar la liceu pentru ca parintii lui nu vor avea bani sa-l tina la liceu intr-un oras si pentru ca, oricum, lui Ghita ii lipseste ceea ce ar fi trebuit sa invete in clasele 1-8.

Interactiunea cu oameni mai deschisi la minte ar putea sa-l schimbe. Insa el n-are unde sa-i intalneasca pe oamenii aia. In jurul lui e familia lui si alte familii la fel, sunt colegii lui de scoala ce-s in exact aceeasi situatie si, daca e mai norocos, cateva saptamani pe an niste copii “de la oras” veniti “la bunici”. Dar aia oricum nu-l baga-n seama pentru ca ei sunt “de la oras” iar el e “de la tara”. Ei vorbesc de internet, jocuri pe PC si Justin Bieber; el vorbeste de sapa, oi, vaci si cai. Si oricum, chiar daca ar interactiona 2 saptamani cu niste copii crescuti la oras, nu s-ar schimba mare lucru.

Accesul la cultura l-ar putea schimba – prin cultura ma refer la cea mai ieftina forma de cultura, cititul (ca orice altceva e mult dincolo de posibilitatile unui copil nascut la sat). Dar el abia-abia a invatat sa citeasca la scoala. Nu pentru c-ar fi prost ci datorita motivelor de mai sus. Si nici pe parinti nu se poate baza sa-l invete, in cel mai bun caz parintii lui citesc la fel “de bine” ca si el. Multi din generatia parintilor au doar 4 clase pentru ca era mai importanta munca pe camp. Si oricum, daca prin casa lor s-ar rataci o carte, ar fi folosita la aprinsul focului, nu la citit. Si chiar daca cumva, printr-o minune, Ghita ar descoperi placerea cititului, n-ar putea sa-si ia o carte cu el si s-o citeasca cand e pe camp cu vacile. Ceilalti copii si-ar bate joc de el si i-ar mai si scapa niste pumni. Pai ce, de ce sa fie Ghita diferit de ei, e prost cumva? Nu poate sa joace cu ei o septica in timp ce fumeaza niste tigari sutite de la parinti?

Accesul la informatie ar putea sa-l schimbe. Dar la sat nu prea vin ziarele, exceptand Click si Libertatea. Si oricum, ce stie el despre utilitatea ziarelor vine de la parintii lui, ce le foloseau pe vremea comunismului, cand la sat nu ajungea hartia igienica. Unii inca le folosesc. Chiar daca ar ajunge si alte ziare, nu s-ar shimba cu mult lucrurile deoarece chiar si prin ziarele alea “serioase” scriu in ultimul timp toti cretinii, care pentru o ciorba dezinformeaza fara jena si nu se preocupa sa informeze cititorii ci sa-i manipuleze. S-ar putea informa de pe internet, dar tot ce a auzit el de internet se rezuma la facebook si porntube, de la un verisor ceva mai mare si neastamparat. Si in niciun caz nu se regasesc pe lista de prioritati calculatorul si accesul la internet. O gospodarie fara canalizare, cu wc-ul in fundul curtii si fara apa curenta are alte prioritati. O antena satelit pentru OTV, Antena 1-3, ProTV pentru comedii si TarafTV pentru muzica e mult mai importanta decat un calculator si accesul la internet. Iar un calculator e foarte scump pentru familia lui Ghita, cu banii necesari pentru un calculator se pot cumpara 4 porci, iar aia ar asigura necesarul de carne al familiei timp de un an.

Asa ca Ghita va creste pentru a deveni doar un alt taran ce munceste o bucata mica de pamant, mult prea mica pentru a asigura si altceva decat strictul necesar pentru familie si pentru animalele de pe langa casa. Si la un moment dat, Ghita va face niste copii, pe care-i va creste asa cum stie el. Adica asa cum l-au crescut pe el parintii lui.